Cuvintele sunt goale în comparaţie cu sentimentele ce te determină să le spui.

duminică, 23 octombrie 2011

Fantezie,iubire sau doar un adevăr neacceptat?


   Este aproape de ea,o simte,o atinge,îi simte mirosul,o respinge,o urăşte zi de zi şi totuşi o iubeşte!Cu aceste contraste,se dă o luptă în propria ei fire. Nu vrea,dar nu are de ales. Încearcă din răsputeri să nu-i facă rău.  Reuşeşte,doar pentru o fărâmă de secundă… Preferă să fie el rănit,nu ea. Poate suna ciudat. N-as contesta… Ai spune că e un meschin…un sinucigaş.. Dar nu! Aşa percepe el iubirea. Îi este doar alături celei care i s-a dedicat veac după veac,secole după secole.. Îndură. Dar e bucuros că acele lovituri nu le primeşte Ea. Bucuros că nu o va pierde. Acum a luptat pentru ea,dorindu-şi ani fără sfârşit alături la fiecare amintire…Dar în acelaşi timp luptă pentru aceeaşi dorinţă …comună.Ea…ea îl adoră şi poate spune că nu există zi fără să nu se gândească la el.. la ei.. Cu timpul,cu zilele,cu anii,cu vorbele spuse,sentimentele expuse,ea.. se ataşează de el. Admiră curajul lui…felul în care luptă doar pentru un singur lucru, pentru fericirea lor. Îl admiră zi de zi.. cu fiecare cuvânt. O înduioşează cum dintr-un corp rece,iese la iveală o căldură de iubire arzătoare. Îşi vorbesc…se ruşinează…ambii… E un sentiment puternic. Iubire la 15 ani…de 15 ani. Sau cel puţin dintr-un corp de adolescentă. Uitându-se în ochii lui,îl topeşte. „Acum nu mai rămâne decât aşteptarea şi înţelegerea. .iubirea se descurcă!”.Doar când e adevărată.Arde dorinţe. Dorinţa de a fi în acelaşi loc. Dorinţa ei de-ai simţi mâna rece. Dorinţa lui de a-i simţi căldura trupului ei.
Trec zile... dar asta nu-i îndepărtează. Nu asta! Se regăsesc.. bucuroasă că-l poate iubi din nou… Lupta?Uită de ea. Acum sunt doar el şi ea.. Nimeni altcineva. Răcoare şi căldură… Iubire pentru iubire. Un cuvânt mare pentru cei ce-s străini,un cuvânt mic pentru cei ce o simt. Datoria lor? Să-şi trăiască viaţa  fiecare însă fără a uita unul de celălalt.
                                                                                              Adio,capitol frumos din viaţa mea!

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Inevitabil...

O prietenă mi-a zis: "Ştiii care e diferenţa dintre a ţine sau simpatiza şi a iubi? Dacă ţii la un animal şi el moare o să iţi pară rău dar o să iţi treacă, dar atunci când iubeşti o să regreţi, o sa iţi revii dar o să te cuprindă mereu melancolia când iţi aminteşti."
  Da!M-a pus pe gânduri.Probabil a fost singura persoană care mi-a plesnit o palmă.Nu la propriu ,ci la figurat.Dar a durur mai mult.Nu ai cum să treci peste rănile făcute din iubire,ştiam ,dar negam.treci peste,reuşeşti într-un final poate,dar nu uiţi.
Până şi cele mai urâte sentimente iţi aduc aminte de cele mai frumoase clipe prin simpla opoziţie.
Negarea nu face totul,doar îngroapă.Iar fiecare groapă făcută-n suflet îţi adânceşte şi mai mult suferinta pe care încerci să o ascunzi până şi de proprii ochi.Un simplu exemple este atunci când te uiţi mândră în oglindă..zâmbeşti,dar cu cât de uiţi mai atentă cu atât mai mult vezi întunericul din ochii tăi.Îţi piere şi surâsul.Nu faci nimic pentru a schimba asta,doar te complaci cu situaţia.
Până la urmă...tu ce crezi?Se poate uita?

vineri, 7 octombrie 2011

Sfârşit

...Era într-un pat rece de spital înconjurat de prea multe persoane străine.Nimeni nu-i dădea şanşe,dar el trăia,era conştient,putea să audă,dar nu se putea trezi.Vroia să ia legătura cu ea,poate singura persoana de care îi mai păsa.Aştepta şi se ruga doar ca să rămână singur.Îl dureau fiecare centimentru din corp,îl durea dar era un semn bun pentru el:a supravieţuit.A reuşit sa scape din capcana morţii.Singurul lucru care îl frământa şi-l chinuia era legat de cearta pe care a avut-o chiar cu persoana la care ţinea el cel mai mult.Nu vroia sa plece fărăr să-i spune cel mai frumos şi important lucru din viaţă,din viaţa lui...
  Aşa au trecut o zi,două,trei,patru,cinci..Nu putea să demonstraze că el,e conştient de tot şi  că poate face un efort pentru a-şi reveni.Într-un final îşi deschide ochii împăienjeniţi de durere şi de dor.Îi spune parca printr-o privire,prietenului lui, să o sune,să-i spună că e bine,că este aici pentru ea.Doar pentru ea.
  Dar când se întoarce bucuros colegul lui de muncă,îi răsună în urechi sunetele aparatelor.Căzuse iar în comă,o luau de la capăt!Resemnat,înţele că nu are cum să câştige lupta cu moartea.N-ar putea să facă faţă la reproşurile şi ura ei.I-ar fi prea greu.Acum,el işi decise soarta:nu mai avea pentru ce să lupte,pentru cine...
   Andrei,prietenul lui aşteaptă speriat în afara salonului.Într-un final ies... "I'm sorry!He died!"


P.S.Poate asta e singura cale să-ţi arât ce-ai fost pentru el!

luni, 29 august 2011

...Jurnalele

Alice:
-Joi-
Am continuat să cred că visez sau cel puţin să găndesc că totul va fi bine deşi în mintea mea îmi făcusem deja    scenarii ciudate.
A doua zi m-am dus la şcoală prefăcându-mă lipsită de griji.Lucru imposibil de ascuns fată de ai mei.Mă simţeam captivă în propriul meu corp...vroiam să ştiu dar în acelaşi timp nu vroiam să întreb.Nu mi-a plăcut niciodată să mi se dea totul pe tavă mi-a plăcut să mă chinui eu singură în aflarea adevărului.Deşi ştiam sigur că de data asta nu e atât de asemănătoare ca orice bârfă auzită prin New York răspândită de vreun pierde-vară.
Şi da,mi-a trezit interesul acel Albert.Niciodată nu am putut avea încredere aşa de repede într-o persoană.Mereu mi-a plăcut să le testez limitele oamenilor să văd dacă se merită să ofer încredere.
Pentru un moment mă convinsesem că nu a fost decât o iluzie...Dar mereu mă izbeam de acel bileţel....Dar să ştii că eu îţi voi fi alături indiferent de ce se va întâmpla.
Nu întâlnisem până atunci atâta pasiune,dăruire,ataşament,iubire,respect,într-o lume atât de rece şi falsă...într-o singură frază...
Seara eram cu inima strânsă în lanţul disperări.Deci aşa se simte un om disperat!..După spusele lui era penultima zi.Ironie.În două zile trebuia să fiu cea mai fericită...într-un final ajunsesem şi eu la18 ani,majoră...Trebuia.


Albert:
-Joi-
Mi-e teamă să nu se fi speriat.M-ar afecta să aflu că persoana perfectă pentru mine se teme de mine,se sperie..m-ar vedea ca un monstru dacă i-aş spune tot.Nu..nu e pregatită.Încă nu.Dar totuşi mai sunt atât de puţine ore ...
Da!Poate e timpul să mă duc la ea.Să-i spun..Nu ştiu cum.Dacă mi-aş face undiscurs depe acum n-aş fi în stare să-l spun atunci când o voi vedea.Aş părea şi un mare obsedat.
Zici că sunt un adolescent aşa cum sunt cei de acum....Nu accepta să-şi recunoscă sentimentele.


După două ore...

Alice era în camera ei..Răsfoia o carte abia ajunsă în mâinile ei.Absorbită de povestea de dragoste dintre ce doi protagonişti ai cărţii nici nu aude când părinţii ei pleacă în oraş.Ajunge la punctul culminant al idilei când în faţă îi apare EL.
-M-ai speriat!Cum ai făcut iar asta?
-Scuze!Din nou.E...complicat.
-Aş fi în stare să înţeleg.
-N-aş fi în stare să-ţi explic.
-Ai putea face un mic efort.
-Sunt sigur.De asta am şi venit aici.Trec direct la subiect:Totul a început acum...mulţi ani.De când tu te.ai născut.Prima oară.
-Prima oară?Cum vine asta?
-Pâi.....

-Discuţia a fost de ajuns îndeajuns încât ca ea să înţeleagă motivul apariţiile lui şi dăruirea cu care el era în stare s-o protejeze.Acum nu era doar o singură persoană care lupta,ci două.Care luptă?...


sâmbătă, 13 august 2011

Adevar,atat!


Ora 19:30,o zi mohorata de marti,nimic de facut,singurul lucru ce putea sa te atraga era nelipsitul internet.Linistea enervanta te indemna spre pat,facandu-te sa astepti a doua zi cu nerabdare...
Alice deschide calculatorul,intra pe messenger cu o oarecare plictiseala.Nimic interesant..colegi,prieteni..Aceleasi persoane,aceleasi statusuri.Citeste cateva noutati,cauta informatii pentru luarea carnetului de conducere,implinind in curand cei 18 ani,si apoi il inchide.Monotonia si plictiseala apasa peste personalitatea ei plina de viata.Peste fata ce isi traieste viata la maxim dar in limitele normalului,rade,dar doar atunci cand e momentul.
Se aseaza in pat si inchide ochii,se simtea ciudat...simtea cum ar fi linistea dinainte de furtuna."Poate e chiar vorba de o furtuna aici."isi spuse in sinea sa.Sentimentul de neliniste isi facu aparitia,fara motiv.Inima palpita din ce in ce mai tare,presiunea sangelui crestea,iar temperatura corpului sau scazuse.Uitandu-se in oglinda observa fata palida,cearcane,ochii tulburi.Nu semana deloc cu fata cu parul saten deschis,ochii caprui inchisi limpezi,cu zambetul pe buze in orice clipa.Se intoarce in pat...nimic nu se schimbase,doar se accentua cu cat incerca sa scape de starea ce puse stapanire pe ea.Simti cum picioarele ii amortise,mainile inghetase,si parca si casa lua nuante pamantii.Incerca sa ia mobilul in mana,dar o curenta.Nu stia ce sa faca.Situatia deja o depasise.
Dupa o lupta cu propria stare corpul incepe sa revina la temperatura normala,picioarele si mainile erau ca la inceput.Insa cearcanele si fata palida nu se schimbase.In timp ce se uita in oglinda auzi un zgomot pe pardoseala din camera sa,ca de pasi.Apoi pianul incepu sa cante Bella's Lullaby...o cuprinde un sentiment ciudat de dragoste si de atasament.Se apropia cu groaza si cu teama dar in acelasi timp cu nerabdare.
Ajunse in fata usii de sticla opaca,apasa incet pe yala,inima ii trasare din piept speriata de ce ar putea gasi in acea incapere, si dintr-o miscare rapida o deschide.Nimic...
Intra,se uita atenta..totul era neschimbat,doar urmele de picior barbatesc era singurul lucru neobisnuit,si cel mai important.Duceau spre patul sau rosu.Acolo se afla o scrisoare."Pentru Alice.."
"Hmm...de-ar fi un admirator,nu m-a atras deloc.Dar nu se explica starea in niciun fel."..
O deschide...nimic altceva decat o fituica mica ce scria pe ea"Mai ai doar doua zile,dar sa stii ca eu,iti voi fi alaturi indiferent de ce se va intampla".
"Cine a mai facut si gluma asta proasta?Doua zile?Doua zile pana ce?..Mai vorbesc si de una singura prin casa.."
Fara sa observe deja ceasul era 22:00,parintii trebuiau sa ajunga de la intalnirea de afaceri.Se decise sa nu le spuna nimic.A luat scrisoarea si a pus-o sub perna.Usa de la intrare se trantise.
"Intr-un final un sunet concret!".Erau ai ei,au discutat cateva probleme,au rezolvat altele,si fiecare se duse sa se odihneasca pentru ziua urmatoare.
"Noapte bune,puisor!"..."Noapte buna si voua!...ca eu cu siguranta nu voi avea."
...Ora 00:00,somn?Deloc se gandea continuu la cine ar fi facut farsa aia.Si daca n-ar fi o farsa?Poate e o surpriza ca doar peste doua zile va implini 18 ani...Incerca din rasputeri sa gandeasca pozitiv,sa creada ca totul va fi bine dar nu!Gandurile intunecate puse stapanire peste ea.
Adormi,intr-un final...
00:40 se deschide brusc fereastra si batea un vant de niciunde.Speriata deschide repede lampa si in fata ii aparu un baiat inalt,corpul atletic,ochii capriu-rosiatici,palid la fata,parul saten inchis,cu o expresia a fetei calda si totusi imposibil sa nu te sperii.
Se apropia de ea:
-Stiu,nu-i alegerea potrivita dar abia acum am reusit sa ajung la tine.De-as fi putut sa vin mai devreme,as fi facut-o.Nu din obligatie,ci din placere.
-Cine mai esti si tu?Tu ai fost aici asta-seara?Cum te numesti?Cum ai aparut?
Cu un zambet inocent in coltul gurii ii spune:
-Ai ramas aceasi fata inocenta si nedumerita ...ma bucurr ca inca nu te-ai schimbat.|Si ca sa-ti raspund la intrebari...Numele meu este Albert,si nu-i prima oara cand ma vezi,am ajuns pe fereastra ca de' am muschi!Si da,eu am fost aici asta-seara.Tu in mod normal nu trebuia sa fii prin casa,n-a fost intentia mea sa te sperii,iarta-ma..Apropo..chiar imi place pianul tau.Sper ca ti-a placut melodia.
-Da,imposibil sa nu te capteze.Iti ceri scuze,lucru rar gasit la baietii din ziua de azi,care te barfesc pe la spate sau ca sa se simta ei mai bine chiar si pe fata,care te subapreciaza tocmai ca ei se simt mai buni.Ma rog....M-am dezorientat la partea cu "nu e prima oara cand ma vezi".Crede-ma,as tine minte perfect daca te-as mai fi vazut.
-Crede-ma,stiu bine ce spun.Oricum,in acel biletel ti-am spus ce-i esential.Iar prezenta mea aici intareste ideea ca sunt alaturi de tine,mereu.
-Am mai auzit eu de eroii precum vrei sa pari tu si sincer sunt satula de ingamfati.
-Inainte de a ma caracteriza,recunoste-ma!Si..remember...always beside you,just call me,you know what you must do.
Si pleca,lasand-o in balanta neincrederii si a asteptarii..
-N-am sa mai inteleg in curand nimic.Dar tot ce stiu si ce simt e ca el,ma protejeaza...de ce anume,nu stiu.Doar simt!

sâmbătă, 6 august 2011

Doar cuvinte...

Şi dacă în final nu rămâne nici măcar un salut între amici,de ce mie mi-ar păsa acum de tine?Dacă ţie nici măcar nu-ţi pasă de cearta dintre noi..mie,de ce mi-ar păsa?Ştii de ce?Fiindcă eu am pus suflet în fiecare cuvânt,în fiecare sfat,în fiecare virgulă spusă ţie.
No friendship,no game,no play,no pain!-Premiza marilor succese.Iremediabil şi punct.
Şi totuşi rămân în urmă cuvinte ce dor,ce au rănit şi ce vor dăinui continuu.Dacă distanţa ar apropia oamenii s-ar ajuge la doua planete diferite.Femei vs. barbati.Orice pentru a ajuge la o concluzie favorabile în abele părţi.Iar dacă am merge pe premiza că odată cu trecerea anilor ne maturizăm..am fi nişte eterni ce-şi aşteaptă neuronii.

                                               No game,no play,more pain.

miercuri, 13 iulie 2011

Tu,ce ai alege?

   Dacă totul s-ar juca pe o ultimă carte,în ultimul moment a unei ultime clipe de speranţă,în ultimul loc dintre viaţă şi moarte....ce alegere ai face?  Reamintirea anilor petrecuţi cu persoanele importante,schimbarea trecutului prin îndreptarea unor greşeli,sau ai alege un "Rămas-bun" nespus celor importanţi cauzat de o moarte fulgerătoare?Tu,ce ai alege?

luni, 11 iulie 2011

O întrebare.

      De câte ori te-ai întrebat cu ce scop ai venit pe această lume?Am fost învăţaţi că fiecare are o anumită poveste ce trebuie să-şi găsească sfârşitul dupa mulţi ani de aşteptare.Dar asta pe mine nu m-a satisfăcut.Am încercat mereu şi mereu să aflu de ce am ajung aici.Absurd,dar interesant.De ce m-am născut chiar în oraşul acesta,în ziua de paisprezece a lunii a zecea? Oricum,fiecare a avut o enigma şi şi-a frământat mintea cu fel şi fel de întrebări.Până acum am învăţat un lucru important:oricât ne-am învârti în viaţă,precum ruleta rusească,nu avem niciun premiu.Sau dacă există,sunt viaţa şi moartea.Premiul suprem?Amândouă.De ce?Fiindcă doar aşa,omul atinge infinitul.Asta tot noi,oamenii,am învăţat-o.
    Infinitul morţii de care nu ştim nimic şi infinitul trăit cu fiecare răsuflare.