...Jurnalele

Alice:
-Joi-
Am continuat să cred că visez sau cel puţin să găndesc că totul va fi bine deşi în mintea mea îmi făcusem deja    scenarii ciudate.
A doua zi m-am dus la şcoală prefăcându-mă lipsită de griji.Lucru imposibil de ascuns fată de ai mei.Mă simţeam captivă în propriul meu corp...vroiam să ştiu dar în acelaşi timp nu vroiam să întreb.Nu mi-a plăcut niciodată să mi se dea totul pe tavă mi-a plăcut să mă chinui eu singură în aflarea adevărului.Deşi ştiam sigur că de data asta nu e atât de asemănătoare ca orice bârfă auzită prin New York răspândită de vreun pierde-vară.
Şi da,mi-a trezit interesul acel Albert.Niciodată nu am putut avea încredere aşa de repede într-o persoană.Mereu mi-a plăcut să le testez limitele oamenilor să văd dacă se merită să ofer încredere.
Pentru un moment mă convinsesem că nu a fost decât o iluzie...Dar mereu mă izbeam de acel bileţel....Dar să ştii că eu îţi voi fi alături indiferent de ce se va întâmpla.
Nu întâlnisem până atunci atâta pasiune,dăruire,ataşament,iubire,respect,într-o lume atât de rece şi falsă...într-o singură frază...
Seara eram cu inima strânsă în lanţul disperări.Deci aşa se simte un om disperat!..După spusele lui era penultima zi.Ironie.În două zile trebuia să fiu cea mai fericită...într-un final ajunsesem şi eu la18 ani,majoră...Trebuia.


Albert:
-Joi-
Mi-e teamă să nu se fi speriat.M-ar afecta să aflu că persoana perfectă pentru mine se teme de mine,se sperie..m-ar vedea ca un monstru dacă i-aş spune tot.Nu..nu e pregatită.Încă nu.Dar totuşi mai sunt atât de puţine ore ...
Da!Poate e timpul să mă duc la ea.Să-i spun..Nu ştiu cum.Dacă mi-aş face undiscurs depe acum n-aş fi în stare să-l spun atunci când o voi vedea.Aş părea şi un mare obsedat.
Zici că sunt un adolescent aşa cum sunt cei de acum....Nu accepta să-şi recunoscă sentimentele.


După două ore...

Alice era în camera ei..Răsfoia o carte abia ajunsă în mâinile ei.Absorbită de povestea de dragoste dintre ce doi protagonişti ai cărţii nici nu aude când părinţii ei pleacă în oraş.Ajunge la punctul culminant al idilei când în faţă îi apare EL.
-M-ai speriat!Cum ai făcut iar asta?
-Scuze!Din nou.E...complicat.
-Aş fi în stare să înţeleg.
-N-aş fi în stare să-ţi explic.
-Ai putea face un mic efort.
-Sunt sigur.De asta am şi venit aici.Trec direct la subiect:Totul a început acum...mulţi ani.De când tu te.ai născut.Prima oară.
-Prima oară?Cum vine asta?
-Pâi.....

-Discuţia a fost de ajuns îndeajuns încât ca ea să înţeleagă motivul apariţiile lui şi dăruirea cu care el era în stare s-o protejeze.Acum nu era doar o singură persoană care lupta,ci două.Care luptă?...